Si uit care mi-e scopul pe acest taram far` de fior
Iar soaptele se incapataneaza sa ma tina suspendat , iar timpul curge
Stors implcabil in cutremuratoarea si implacabila a mortii reci chilii
Auzi preabine iarna chiar viforul rebel cu muge
Fara nici o retinere in a ma convinge ca sunt spirit simultan prizonier si liber*
Chiar infinitul este mult prea mic, in a cuprinde-acest neant, deloc placid
Sunt liber sa inteleg dar nu pot, de ce ma simt asa stingher
Nu inteleg al gandurilor mele misterios si patetic totodata genocid.
Nu am nici o retinere sa ma gandesc, ca nu am nici o sustinere
Sunt pur si simplu retinut vertical de plenitudinea vid-ului
Ca si contragreutate folosesc gravitatia, nanocosmosul este finut la atingere
Mult prea departe sunt vamile universului.
Spirit simultan prizonier si liber
Pierdut pe veci in ale umbrelor prea reci tenebre
Din pacate nu am prea multe ocazii ca sa mai pot macar sa sper
Ca macar umbra aceasta rece nu mi-o voi putea pierde.
Aalaturi, brat la brat cu moartea, ne strecuram agale pe alee
Doua nonsensuri, noi, antimaterie dura
Ne regasim pasind pe-un drum necunoscut si fara vreo idee
Iar revenirea-i utopie pura.
.............................................................................................
* Liviu Franga, Scrisori din mica mea latinitate, pagina 216
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu