Copăcel

Din pamant tu ai crescut, ci ai cucerit universul
De nu te pot cuprinde nici în jumătate nici poeţii cu versul
Frunzele-ţi timide te feresc întru - câtva de intensul
Soarelui sărutul.

Chiar soarele după ce răsare se odihneşte pe ale tale crengi
Făcând cerul gelos din cale-afară deodat ` să lăcrimeze
Un dans etern şi pururi tainic începe să trădeze
Sunt empatii pe care nu poti sa le dezlegi !

Coana balaie vine-n curand să te hrănească
Un fluturaş a venit, s-a aşezat să te iubească
Un brotac râios se dă ridicol în spectacol
Încearcă şi el să zâmbească.

Copăcel, cu ramurile tinere şi frunzuliţele verzi
Tu dorul meu de ce nu-l înţelegi ?
Uiţi lacrima din ochi tu să mi-o ştergi
Iubirea n-o-nţelegi

Iubirea n-o-nţelegi
Dar oare apusul nu te afectează ?
Cum poţi oare aşa integru să te păstrezi,
Iubirea pentru tine nu contează ?

Ba contează, îmi spune el zâmbind
Căutând inima şi tristeţea să-mi aline
Mă aşez lângă el, şi mă găsesc plutind
Am intrat în comuniune
Tu înger întru a noastră lume !

Ghiocel

Lacrima divina,
Al primaverii preacurat prevestitor
A edenului clara oglinda
Esti insati al iubirii vesnic foc

Un fluturas vine sa te sarute
Cerurile se deschid, iei binecuvantare
Tie ti se inchina de acum inainte florile multe
Tie angelica si fierbinte cantare

Petalele tale dalbe
Puritatea iubirii
Sentimentele le ai intru ale tale salbe
Le emani apoi spre a regasirea nemuririi

Esti nemurirea-ntruchipata
Indisolubila relatie cu egoul suprem
Credinta cea adevarata
Ca niciodata pe pamant noi singuri nu suntem

Vestitor al mantuirii
Simbol al tineretii eterne
Esti insuti ingerul iubirii
Spatiul si timpul sunt perene

Tu ghiocel, n-ai spatiu si n-ai timp
Sa desluseasca ale universului adanci si prea reci taine
Te-ai imbracat in ale dragostei si ale vesniciei haine
Caci tineretea chiar nu are timp

Nicaieri

Si uit care mi-e scopul pe acest taram far` de fior
Iar soaptele se incapataneaza sa ma tina suspendat , iar timpul curge
Stors implcabil in cutremuratoarea si implacabila a mortii reci chilii
Auzi preabine iarna chiar viforul rebel cu muge

Fara nici o retinere in a ma convinge ca sunt spirit simultan prizonier si liber*
Chiar infinitul este mult prea mic, in a cuprinde-acest neant, deloc placid
Sunt liber sa inteleg dar nu pot, de ce ma simt asa stingher
Nu inteleg al gandurilor mele misterios si patetic totodata genocid.

Nu am nici o retinere sa ma gandesc, ca nu am nici o sustinere
Sunt pur si simplu retinut vertical de plenitudinea vid-ului
Ca si contragreutate folosesc gravitatia, nanocosmosul este finut la atingere
Mult prea departe sunt vamile universului.

Spirit simultan prizonier si liber
Pierdut pe veci in ale umbrelor prea reci tenebre
Din pacate nu am prea multe ocazii ca sa mai pot macar sa sper
Ca macar umbra aceasta rece nu mi-o voi putea pierde.

Aalaturi, brat la brat cu moartea, ne strecuram agale pe alee
Doua nonsensuri, noi, antimaterie dura
Ne regasim pasind pe-un drum necunoscut si fara vreo idee
Iar revenirea-i utopie pura.
.............................................................................................
* Liviu Franga, Scrisori din mica mea latinitate, pagina 216

FEMEIE

Esti intruchiparea eden-ului pe pamant
Aduci primavara cand zambesti
Insusi universul se inveseleste cand pasesti pe acest taram
Ai reusit si iadul sa-l vrajesti.

Femeie, inger coborat pe pamanat spre mantuirea noastra
Tie ti se cuvine totul, mandra craiasa
Natura se trezeste la viata, soarele-i sus pe cerul fara nori
Sarutul tau trezeste in mine ai dragostei incandescenti fiori

Soapta ta-mi incendiaza inima
Florile palesc in fata frumusetii tale
Esti pe pamant sa ne aduci dragostea
Dar cum pot ridica ochii in fata frumusetii tale ?

Esti pe pamant sa ne aduci dragostea, fiinta
In tine draga mea gasesc puterea de a lupta cu orice indoiala, cu orice suferinta
Secretul sa il gasesc imi este cu totala neputinta
Femeie, tie pe veci iti declar credinta !!!

De-a pururi tanara, fermecatoare
A sufletelor triste esti vindecatoare
Mereu seducatoare si sarmanta
Si pururi neanteleasa, tu dragoste nevinovata

Mereu invingatoare-n ceasuri de restriste
Felul tau de a fi aduce peste tot liniste
Simpatica, docila, frumoasa, dar si dura ca un leu
Esti mana dreapta a lui Dumnezeu

Esti elixirul tineretii
Esti tot ce-si poate dori un barbat in timpul vietii
Luceafarul prea luminos din ceasul diminetii
Esti muza ideala, pe tine te canta acum toti poetii

Micro

Ieri am mancat un micron
Era cam intepator dar foarte bun la gust
L-am extras usor, chiar nesperat de usor dintr-un atom
Dintr-un nucleu, al carui singur univers era distrus.

Apoi am luat nucleul asa cum era si l-am lansat pe orbita-n univers
Singur singurel, fara dureri, pasiuni, ispita, lied sau vers
S-a prefacut aproape instantaneu intr-o foarte luminoasa stea
Noapte de noapte deasupra geamului meu vrand sa stea.

I-am contemplat lumina alba care-mi cufunda camea-ntr-un alb incandescent
Priveam universul din jur, atat de dezinteresat, atat de inert
Ma contopesc cu lumina, sunt lumina, de mine sunt absent
Traversez universul acesta fara final si fara cer

Universul acesta fara final, fara spatiu dar si fara de timp
Orbit de propria-mi lumina ma trezesc orbecaind in intunericul etern
Arareori mai trece cate o cometa si-mi mai aduce o soapta de alint
Sa devin o stea, acesta este telul meu suprem.

Acum nici infinitul, nici absurdul cel abstract nu ma mai recunosc
Doar, absolutul ingemaneaza mila fata de dtarea mea de fapt
M-am strecurat pe poarta-ntredeschisa, desi stiam ca-i cam periculos
Apoi nimic. De parca nimic nu s-ar fi intaplat.

Pribeag, acum sunt propriul meu prizonier, blestem sa caut egoul suprem
Rascolit de doruri si de ptimi multe....
N-am tihna pana nu ma disociez totalmente de acest crud blestem
Si apoi infinitul vreau sa-l fac sa ma asculte.

Si apoi infinitul vreau sa-l fac sa ma asculte
Cred in Nirvana si in transcedental,
Le iubesc cand vin la mine ispitele multe
Ma ajuta sa-mi gasesc karma, scopul meu final.