Aiurea

Am obosit sa tot alerg
Iar vantul bate-n continuare parca far` de sens
Privesc aievea gandurile mele cum converg
Spre diafanul cel prea dens

Simt o dragoste mare in a ma amagi cu noi himere
Aievea mai incearca mintea mea sa spere
Am obosit sa tot alerg
Totu-i compus din soapte efemere

Aiurea, cei doi actanti, adica eu si infinitul se mint ca-s prieteni
Soarele nu stie nimic despre asta, se face ca ploua
Se inroseste si chiar i-au iesit si cativa pistrui
Ne aduce-n dar spre curatie un pic de roua.

Departe-un clopot mare glasuieste grav
Pamant si cer se contopesc intr-o fiinta
Aud glasul tacerii cel suav
Soptind despre cainta

Aud glasul tacerii cel suav vorbind despre cainta
Inert si imposibil sa mai pot face ceva, ma simt sorbit cu voluptate
Mult prea peren, sa reactionez, este cu neputinta
Sa evadez....nimic in toate

Nimic in toate....
Totu-i compus din soapte efemere
Nimicnicia mea se rezuma doar la niste soapte
Apoteoric final...si-n spate vad dantuind himere....

Cuvinte alandala

Incerc din rasputeri sa prind din urma cuvintele ce par a curge
Pe hartia dalba, gandurile mi se impletesc intr-o neasfarsita salba
Din profunda cadere in absurd nimic nu ma mai poate smulge
Pierdut mi-s pe-a gandului petala.

Ratacitor, ma adancesc in ale literelor imposibil labirint
In acest veritabil duel implacabil, mi-e imposibil sa mai simt
Inghesuit in meandrele muzei, incerc sa ma strecor undeva dincolo de timp
Caut o mangaiere, imi caut un alint.

Cuvinte alandala astern pe hartie
Inima dicteaza uneori fara macar sa stie
Ca dogmele aici dau tonul, totu-i sine die
Dogmele conduc pixul singur pe hartie

Gandurile au luat-o razna, controlul a devenit o utopie
Creierul meu pare a apatine de o alta galaxie
Tardiv, ce-a mai ramas intreg din mintea mea, cauta o scapare
Si fara sa-mi dau seama, letargias capata o de nedorit intruchipare

Cuvinte alandala, precum si-n rafturile gandurilor mele
N-am zei cui sa ma inchin, prea tari dogmele mele
Purtat de vand pe valuri, fara de rame

Un mic minut din aceasta viata

E dimineata. Tresar, prima mea raza de soare imi mangaie pleoapele natangi
Incoerent in gestica, dar totusi ma ridic din iarba moale precum catifeaua
Pasesc agale, de parca am doua picioare stangi
Vrajit de roua ce-mi spala deunazi parul, uit sa-mi beau cafeaua.

Viata, deci m-am trezit, exist
Un minuscul punct de praf in univers
Sau poate nici atat,
Traiesc in vers.

Prima adiere de vant,
Imi amesteca in creier toate gandurile
Raman de-a pururi prizonier in cuvant
Pare ca aud randurile.....

Pare ca aud randurile,
Aud cerneala cum curge pe hartia inerta
Cu fiecare vers, urcand spre Nirvana, aprind pe rand felinare
Condus de constiinta mea vadit incerta....

Un trandafir isi deschide ale sale petale, dragoste pura
O albinuta a sosit instantaneu, o soapta parca vrea sa-mi spuna
Deodata m-am trezit ca facand parte din aceasta natura
Viata pura