Rataciri

Gandesc

Gândesc la tine taină, prizonier al catacombelor tale misterioase
Mă pierd în ceaţă, fără nici un reper, paşii mei duc spre nicăieri...
Încerc să mă delimitez de mine, de ego-urile cele impure şi păcătoase
Am o senzaţie aşa, de dejavu, totul pacă a fost ieri...



Gândesc la tine puritate,
Mai tabu decât atât nu cred ca mai există altceva
Limita cea mai aproape de infinit...cea mai departe de toate...
Undeva la graniţa cu nemărginirea...



Gândesc la tine viaţă,
Ancorat în tumultul tău mă simt stingher
O lacrimă las pe pernă în fiecare dimineaţă
O, de ce totul în jurul meu e tern ?



Fac uneori păcatul de a gândi, din nefericire...
Iar gândurile-mi o iau razna pe nesimţite
Nu reuşesc să pun stăvilar ego-ului , sau poate aşa-s eu din fire
Poate mai mult ca sigur dau dovadă de mult prea multă nesimţire...



Fac uneori din nefericire păcatul de a gândi
Şi deşi nu-i suficient, mă mai şi mint că nu-i aşa
Ştiu că acum nimic nu mai este din păcate ce pare a fi
Şi totuşi rămân acestei vieţi vasal.


TE-AI ÎNTORS



Privesc pe geam, în jos pe-alee, poate te văd trecând
Când soneria sună, mă sperii şi deschid
Nu pot să cred, o minune, la uşă eu te văd
Intri şi mă săruţi, nu mă opresc să nu plâng.


Nu pot să cred că eşti acum din nou a mea
Mă spăl pe ochi, nu pot să-mi mai revin
Din nou în inima mea învie dragostea
Sint că e din nou vară, simt că trăiesc din plin.


Se vede după chipul tău că mă doreşti
Nimeni nu cred că te poate iubi aşa frumos ca mine
Se simte în inima ta că mă iubeşti
O să-mi dau şi viaţa pentru tine.


Îţi mulţumesc pentru că mă laşi să te iubesc
Ochii tăi, două stele, mă năucesc, îmi pierd controlul
Buzele tale, săruturile tale, mă zăpăcesc,
Cu tine draga mea, e Sfânt amorul.


Ce cafea tare ai făcut,
Tipic pentru o iubire ca-n poveşti
Acesta este doar un nou început
Viaţa însăşi, înger, Cupidon ce eşti .


DESTIN



Destin, deschis-ai tu o poartă către viaţă
Atunci când poate că nici viaţa nu-şi întorsese ceasul
Deşi m-am tot împotrivit, tu m-ai întors cu faţa
Neştiind de bine sau de rău când făceam pasul.


Departe eu de spaţiu şi de timp, eu inconstant
Incoerent în gânduri şi în simţiri străin
Venetic pe-această lume
Încerc să nu mă complac.


Stampă ce-mi arată răsăritul, apoi apusul
A mai trecut o zi, în care n-am făcut nimic
Meditez şi-mi imaginez curând abisul
Timpul nostru e minim, e mic, e nimic


Stau ziua, încerc să mă gândesc deşi nu prea are rost
Acum când nu te poţi simţi în viaţă decât străin şi prost
Ai învăţat 50 de ani refrenul pe de-a rost
Şi-ncercăm acum să ieşim şi noi din adăpost.